TOP 10 greseli pe care sa le eviți atunci când ai un par ondulat natural

TOP 10 greseli pe care sa le eviți atunci când ai un par ondulat natural

Te bucuri în mod natural de acele bucle după care multe persoane tânjesc încă din copilărie? Atunci, cu siguranță, știi că părul creț necesită o doză suplimentară de atenție.

Fie că aloci 30 de minute, 3 ore sau întreaga zi spre a-ți araja părul, de cele mai multe ori, pare o eternitate, nu-i așa? Putem spune chiar că buclele par să aibă o personalitate proprie, greu de înduplecat.

Din acest motiv, ți-am pregătit în cadrul prezentului articol o listă cu principalele greșeli pe care trebuie să le eviți atunci când dorești cârlionți naturali, fără efort:

         Greșeala nr. 1: Uscarea părului cu ajutorul unui prosop din pânză

Indiferent dacă ai fost înzestrată cu bucle sau nu, te sfătuim să renunți la prosoapele din pânză atunci când vine vorba despre tehnicile rapide de uscare ale părului.

Cel mai indicat este să optezi pentru un produs realizat din microfibre, astfel încât firele de păr să nu se electrizeze, iar forma naturală a onduleurilor să nu fie afectată. Microfibrele sunt blânde cu părul, ajutând la definirea buclelor.

         Greașeala nr. 2: Folosirea produselor de curățare și de styling care conțin sulfați

Dacă dorești ca părul tău creț să aibă întotdeauna o formă perfectă, atunci, în mod cert, trebuie să eviți din rutina sa de cosmetizare acele articole care conțin sulfați. Altfel, nu vei face decât să afectezi cârlionții, obținând un look care nu corespunde propriilor așteptări.

Cum poți să previi asemenea neplăceri? Ei bine, începe de la verificarea cu atenție a etichetelor produselor de styling, respectiv de curățare pe care le folosești. De asemenea, poți opta pentru produse profesionale de îngrijire a părului, care sunt special create și dedicate tuturor persoanelor cu un păr creț.

         Greșeala nr. 3: Nu tunzi părul suficient de des!

Despicarea firelor de păr este un proces care are loc constant, fiind inevitabil la un moment dat, indiferent de cât de multă grijă avem în acest sens.

Prin urmare, deși îți dorești un păr cât mai lung, te sfătuim să tunzi constant aceste fire despicate, spre a evita deformarea buclelor tale naturale și spre a te bucura de o podoabă capilară cât mai sănătoasă.

Tunderea părului

         Greșeala nr. 4: Spălarea părului în exces!

Cu toate că în sezonul călduros, podoaba capilară are nevoie de mai multă atenție din partea ta, asta nu înseamnă că trebuie să speli părul în exces.

Ingredientele din compoziția șampoanelor pot conduce la eliminarea uleiurilor naturale ale scalpului și ale firelor de păr, uscându-le și, implicit, deteriorând buclele.

Cel mai indicat este să îți speli părul de două ori pe săptămână, utilizând produse profesionale pentru îngrijirea sa.

         Greșeala nr. 5: Neprotejarea buclelor pe durata somnului!

Protejarea buclelor este destul de importantă spre a le asigura forma intactă, însă acest lucru trebuie să se realizeze și pe timpul nopții.

Astfel, orientează-te asupra unei fețe de pernă din mătase sau dintr-un material similar, spre a diminua impactul neplăcut al materialelor asupra onduleurilor tale naturale.

         Greșeala nr. 6: Buclele nu sunt hidratate suficient!

Părul creț are tendința de a se usca mult mai repede decât cel drept, ceea ce înseamnă că necesită un plus de hidratare.

Majoritatea persoanelor sunt de părere că utilizarea balsamului de păr poate afecta forma buclelor, însă, dimpotrivă, efectul este total invers. Lipsa acestui produs de îngrijire din rutina ta zilnică sau folosirea sa în cantități insuficiente poate să facă onduleurile mai puțin lucioase, fără a mai avea acea formă bine definită.

Așadar, asigură-te că folosești din plin balsamul de păr și că îți hidratezi corect podoaba capilară.

         Greșeala nr. 7: Protecție insuficientă împotriva razelor UV!

Razele UV sunt extrem de dăunătoare firelor de păr, uscând scalpul și afectând buclele.

Așadar, fie te orientezi asupra unor produse de styling pentru păr care să te protejeze de acțiunea negativă a razelor UV, fie îți achiziționezi o pălărie de soare potrivită pe timpul verii.

         Greșeala nr. 8: Atingerea părului mult prea des

Deși buclele tale par să se bucure de o formă perfectă, este important să nu îți treci mâna prin păr mai mult decât trebuie. În caz contrar, vei afecta onduleurile și vei electriza firele de păr. Nu îți dorești asta, nu-i așa?

Atingerea părului

         Greșeala nr. 9: Folosești o perie pentru descâlcirea buclelor!

Majoritatea persoanelor au tendința de a utiliza o perie sau un pieptene pentru a-și descâlci onduleurile. Totuși, aceasta este o greșeală „capitală”: nu vei face decât să le strici forma, cauzând electrizarea firelor de păr.

De asemenea, acest procedeu trebuie evitat cu desăvârșire atunci când părul este ud, deoarece este mai sensibil la deteriorare și la rupere.

În schimb, îți recomandăm să încerci să îți aranjezi buclele cu ajutorul degetelor, chiar în timp ce aplici șamponul sau balsamul de păr.

         Greșeala nr. 10: Căldura nu este deloc prietenoasă cu buclele naturale!

Fie că obișnuiești să folosești constant uscătorul de păr, din cauza lipsei de timp, fără a avea posibilitatea de a lăsa părul să se usuce natural, fie că uneori simți nevoia de a redefini buclele cu ajutorul unui ondulator, este esențial să știi că toate aceste produse nu vor face decât să conducă la pierderea definirii onduleurilor.

Totuși, există numeroase produse de îngrijire recomandate înainte de utilizarea acestor instrumente de styling, spre a proteja forma părului creț, dar și starea de sănătate a firelor de păr.

Acum, că știi ce greșeli trebuie să eviți din rutina zilnică de îngrijire a părului ondulat, te așteptăm în cadrul magazinului nostru online, www.barber-store.ro, cu numeroase produse profesionale de îngrijire pentru păr. Începând de la Andis, Wahl, BaByliss și până la Renee Banche, rafturile digitale ale magazinului nostru îți pun la dispoziție articolele unor branduri consacrate în domeniu, astfel încât părul tău să beneficieze de tot ce e mai bun.

         Așadar, oferă-i podoabei tale capilare doza de atenție de care are nevoie în fiecare zi și comandă direct de pe www.barbar-store.ro articolele esențiale pentru aceasta! Ți-am pregătit cele mai avantajoase oferte de vară, dar și cele mai populare produse profesionale pentru îngrijirea părului! Nu ezita să ne contactezi pentru mai multe informații!

Lăsați un comentariu
Comentarii
06.04.2021 17:36
eu m-am tuns mai scurt ,iar buclele au dispărut. cum as putea remedia problema ?
Suna