Toate detaliile pe care orice barbat trebuie sa le stie despre barbierit.

Toate detaliile pe care orice barbat trebuie sa le stie despre barbierit.

Prin definiția sa, bărbieritul este un ritual care aparține strict bărbaților. De fapt, dacă stăm bine să ne gândim, la ora actuală, acesta reprezintă un real obicei cotidian, prin intermediul căruia fiecare bărbat își poate personaliza aspectul.

Totodată, pentru unii, bărbieritul este și o necesitate, în special dacă au un ritm accelerat de creștere a părului facial. Începând de la un ten perfect, fără barbă și până la mustața atent îngrijită, fiecare deceniu ne aduce în atenție o tendință diferită.

Când a devenit îngrijirea părului facial un adevărat ritual masculin?

Cu toate că nu s-a identificat o dată fixă, bărbieritul își are originile acum câteva zeci de mii de ani, perioadă în care părul facial era îndepărtat cu ajutorul marginilor ascuțite ale scoicilor.

Primele ustensile oficiale erau confecționate din cupru și datează din jurul anului 3000 Î.H. Spre exemplu, popularul brici a început să fie fabricat, dar și comercializat în magazinele de profil la începutul anilor 1800 în Regatul Unit al Marii Britanii, iar în secolul al 19-lea, saloanele de frizerie (cunoscute sub denumirea de barber shops) deveneau extrem de populare în America.

Aparatul de ras, atât de utilizat în ziua de astăzi, a fost inventat și patentat abia în anul 1876, iar două decenii mai târziu, au început să fie comercializate și lamele de ras cu două tăișuri. În anul 1970, procedeul de scurtare sau îndepărtare a bărbii a fost revoluționat de către apariția pe piață a aparatului de ras din plastic, dotat cu lamă.

Ce să alegi între spumă, cremă și gel de bărbierit?

În prezent, niciunul dintre numeroasele studii efectuate de către cercetători nu atestă care dintre cele trei tipuri de produse pentru bărbierit este mai eficient. Așadar, decizia cea mai bună o vei lua în momentul în care citești cu atenție eticheta fiecărui articol în parte.

Pentru o piele fină, o barbă îngrijită și un aspect de individat, te sfătuim să optezi pentru produse profesionale pentru barbă și mustață, care fie nu conțin deloc alcool, fie o cantitate nesemnificativă. De asemenea, cele realizate din ingrediente naturale, cu un efect emolient sunt o variantă ce merită toată atenția ta, deoarece vor preveni iritațiile și vor hrăni firele de păr și tenul.

Brici sau mașină de ras?

Și în acest caz, instrumentul ales trebuie să se muleze pe propriile preferințe. De regulă, briciul este utilizat cu precădere în cadrul saloanelor profesionale, de către experții în domeniu.

Astfel, mașina de ras este atât cea mai rapidă, cât și cea mai confortabilă opțiune pentru bărbații care doresc să obțină un look de excepție, însă cu un minimum de timp investit.

Care este cel mai potrivit aftershave?

În materie de aftershave-uri, cel mai recomandat ar fi să achiziționezi o variantă care nu conține deloc alcool sau parfum. În schimb, poți încerca un produs după bărbierit bazat pe uleiuri esențiale, care are rolul de a hidrata intens pielea și părul facial.

Dorești să afli mai multe informații despre cum să eviți iritațiile și durerea? Atunci citește și articolul în care îți dezvăluim secretul unui bărbierit perfect: https://barber-store.ro/7-secrete-pentru-un-barbierit-perfect-uita-de-iritatii-si-durere!

Lăsați un comentariu
Suna