8 lucruri atunci cand vizitezi o frizerie

8 lucruri atunci cand vizitezi o frizerie

O vizită la salon poate fi doar o altă programare de rutină de pe agenda ta încărcată. Totuși, atunci când vine vorba despre look-ul propriu și despre a arăta cât mai bine, lucrurile se schimbă.

Când trebuie să ajungi la frizerie, este deosebit de important să respecți o serie de aspecte esențiale. O tunsoare este un proces simplu, iar amabilitatea și manierele excelente te vor ajuta să împiedici complicarea acestui proces.

De fapt, hairstilistul trebuie privit drept o resursă deosebit de importantă în definirea stilului personal. Până la urmă, cine îți înțelege părul cel mai bine? Astfel, o relație armonioasă dinre client și frizer implică respectarea unui set de reguli, așa cum sunt cele prezentate mai jos. Hai să vedem despre ce este vorba și cum îți poți îmbunătăți experiența de coafare:

Amintește-ți că răbdarea este o virtute!

Orice hairstilist profesionist, care se bucură de experiență în domeniu, dar și de aprecierea clienților este, cel mai probabil, foarte ocupat și, de asemenea, nu se grăbește atunci când vine vorba despre perfecționarea unui look reușit.

Așadar, dacă frizerul care se ocupă constant de obținerea unei coafuri potrivite pentru tine și-a decalat programările, încearcă să ai răbdare și să nu reacționezi pripit.

Gândește-te că este posibil ca această întârziere să fie cauzată de ceilalți clienți pe care i-a avut înaintea ta, care nu au respectat ora programării. Prin urmare, atunci când este vorba despre un interval de timp pe care îl poți suporta fără probleme, nu îți rămâne decât să te înarmezi cu răbdare și calmitate.

Încearcă să ajungi mereu la timp și să îți respecți ora de programare!

Cu toate că, în anumite contexte, „sfertul academic” este acceptat, acest lucru nu se aplică și în materie de programări la saloanele de frizerie. După cum am menționat și mai sus, o întârziere aparent inofensivă pentru tine poate însemna prelungirea programului frizerului, dar și decalarea celorlalte programări ale sale.

Bineînțeles, nu spune nimeni să ajungi cu o oră înainte, însă cu 10-15 minute este recomandat să fii acolo. În acest fel, îi vei arăta celuilalt că îl respecți și că ești o persoană punctuală, caracterizată prin seriozitate.

Dacă totuși ești în întârziere, te sfătuim să anunți acest aspect sau să reprogramezi vizita la frizerie.

Asigură-te că părul tău este curat înainte de vizita la salon!

Înainte de programarea la salon, un lucru care trebuie să te preocupe este starea podoabei tale capilare. Dacă obișnuiești, în general, să folosești multe produse de styling, cel mai indicat este să cureți părul de toate acestea.

Un păr încărcat de multe produse de îngrijire poate împiedica hairstilistul să îl coafeze într-un mod corespunzător, ceea ce în mod cert nu îți dorești.

Hotărăște-te asupra tunsorii pe care o dorești!

Înainte de a te așeza pe scaunul de frizerie, ar trebui să știi exact ce tunsoare sau coafură îți dorești. Bineînțeles, dacă este vorba despre o schimbare de look, îi poți solicita hairstilistului o părere. Până la urmă, cu asta se ocupă, nu-i așa?

Totuși, nimănui nu îi place incertitudinea sau nehotărârea, mai ales dacă timpul său depinde de asta. Așadar, asigură-te că deții cel puțin o idee despre cum ți-ar plăcea să arate părul tău.

Nu uita care dintre voi este specialistul în domeniu!

O modalitate de a-ți irita hairstilistul este să îi spui acestuia cum să îți taie părul sau cum să ți-l aranjeze. Într-adevăr, sugestiile sunt binevenite, mai ales dacă conveniți împreună un look nou.

Cu toate acestea, frizerii experimentați își stăpânesc meseria destul de bine, astfel încât să părăsești salonul mulțumit de munca pe care au depus-o. Nu uita că el este expertul în domeniu și nu tu. De asemenea, cui îi place să i se spună cum ar trebui să își desfășoare activitatea, mai ales dacă la final totul iese așa cum trebuie?

Încearcă să adopți o poziție care să îi ușureze munca!

Mișcându-te neîncetat nu te va ajuta să obții acea coafură la care visezi. De fapt, va îngreuna munca depusă de frizerul tău și te poate face să te confrunți fie cu mici tăieturi, fie cu un look nereușit.

Așadar, cu cât adopți o poziție relaxantă, dar și ușor de manipulat pentru hairstilist, cu atât vizita ta la salonul de frizerie va fi conform așteptărilor.

Totodată, te sfătuim să lași telefonul deoparte atunci când ești pe scaunul de frizerie. Butonarea telefonului te va face să te miști încontinuu, împiedicând hairstilistul din a-și desfășura activitatea așa cum trebuie.

Fii sociabil!

Nu trebuie să îți fie teamă sau jenă să vorbești cu frizerul tău. Acesta se va bucura de faptul că ești deschis și sociabil, mai ales dacă împărtășiți subiecte comune de discuție.

Desigur, asta nu înseamnă că trebuie să duci conversația într-o zonă prea personală sau indiscretă, însă cu cât ești mai sociabil, cu atât timpul va trece mult mai plăcut pentru amândoi.

Evită să discuți despre alți frizeri de care nu ai fost mulțumit!

Indiferent dacă te-ai confruntat în trecut cu situații de acest gen, deloc plăcute, asta nu înseamnă că trebuie să i le împărtășești frizerului tău. Acesta se poate gândi că, la rândul său, va ajunge un subiect de discuție în viitor, dacă rezultatul final nu este mereu conform așteptărilor tale.

Astfel, evită să critici munca depusă de alți specialiști din domeniu cu care ai colaborat în trecut, deși ai fost mulțumit pe deplin sau nu.

         

Cum ți se par aceste reguli nescrise în ceea ce ține de programările la saloanele de frizerie? Tu ții cont de astfel de aspecte atunci când ai în plan o schimbare de look sau o tunsoare?

Ei bine, asemenea lucruri trebuie să se regăsească în atenția ta ori de câte ori te-ai decis să îi faci o vizittă hairstilistului, mai ales dacă ești mulțumit de serviciile sale și consideri că beneficiezi de un adevărat răsfăț. Îți dorești un moment de relaxare? Atunci pune în practică sfaturile pe care ți le-am enumerat mai sus!

" rel="canonical" />

Lăsați un comentariu
Suna